"După alergare poate fi cauzată de una din cele trei afecțiuni: sindromul stresului medial tibial, fractura de stres tibial sau sindromul de comportament cronic. Cauza care stă la baza fiecăreia dintre aceste condiții este forța excesivă aplicată la piciorul inferior în timpul activităților repetitive. În mod normal, acești mușchi acționează pentru a absorbi șocul pe măsură ce alergi. Cu toate acestea, atunci când o cantitate mare de forță este transmisă mușchilor, ei devin obosiți și nu pot funcționa corect. Ca răspuns la acest stres, mușchii și țesuturile piciorului inferior devin dureroase, umflate și inflamate.
Sindromul de stres medial tibial
Sindromul de stres medial este cauzat de inflamatia tendoanelor, muschilor sau tesutului conjunctiv ce inconjoara tibia sau osul gatului. Mulți alergători se plâng de durere și sensibilitate de-a lungul părții interioare a tibiei. La unele persoane, durerea se rezolvă singură după câteva minute în timpul alergării, în timp ce în altele se agravează pe măsură ce alergarea continuă sau chiar persistă după terminarea antrenamentului. Factorii de risc care contribuie la această condiție includ activități repetitive, cu impact înalt, cum ar fi alergarea, picioarele plate, arcurile înalte, suprapunerea picioarelor, încălțămintea necorespunzătoare și creșterea bruscă a antrenamentelor.
Fragment de stres tibial
O fractura de stres este o fisura mica in os. Nu se cunoaște dacă fracturile de stres tibial sunt cauzate de sindromul de stres medial, dar unii cred că cele două sunt legate. Fracturile de stres tibial sunt prezente cu durere sau sensibilitate localizată a tibiei. Este de obicei suspectat la persoanele diagnosticate cu sindrom de stres medial care nu se îmbunătățește în timp. Cauzele subiacente sunt similare cu cele ale sindromului de stres medial.
Recomandări și tratament
Consultați-vă medicul dacă aveți dureri de stres în timpul sau după efort.Majoritatea persoanelor cu sindrom de stres tibial medial și fracturi de stres tibial sunt capabile să se recupereze numai cu tratament conservator, constând în odihna sau evitarea activității cauzale. Tratamentul conservator poate fi recomandat pentru CECS, dar este de obicei ineficient. Principalul pilon al tratamentului pentru CECS este intervenția chirurgicală, care implică eliberarea sau îndepărtarea țesutului conjunctiv din jurul mușchiului.